Acţionăm din ambiţie, din lăcomie, din invidie, ori dintr-un profund sentiment de culpabilitate, ori din frică. Cel mai ades o facem de nevoie. Destinele noastre germinează, cresc şi se dezvoltă în acest teren otrăvit şi otrăvitor. Ne mirăm atunci de suferinţă, greutăţi, piedici? Fără ambiţii, fără ranchiună, fără frică ... Din această renunţare se naşte pacea interioară. Lasă destinul să înceapă crească din această linişte! Abia atunci viaţa va fi ceea ce este dat să fie, o curgere şi o celebrare a existenţei în sine.