Treceți la conținutul principal

Iubire - de la împreunare la sfinţire

Există o "iubire" trăită cu simţurile - aceasta-i ca o împreunare între două dobitoace; din ea se nasc: promiscuitatea, perversiunile, deviaţiile, incestul, violul.

Există  o iubire trăită cu mintea - este iubirea posesivă; din ea se nasc îngrădirile, condiţionările, geloziile; aduce frustrări, crează culpabilităţi, senzaţia de sufocare, necesitatea evadării.

Există o iubire trăită cu inima - este iubirea oarbă, nebuloasă, necontrolată, a gesturilor nebuneşti.

Există o iubire trăită cu mintea în inimă - este o iubire aşezată, temeinică, iertătoare, ocrotitoare, care sprijină, nu părăseşte niciodată. Aduce cu sine bucurie stabilă şi înţelepciune; ea bucură sufletul din care izvorăşte dar şi sufletul celui care gustă din ea.

Primele trei iubiri demolează omul, cea de-a patra îl zideşte.

Comentarii

  1. Si totusi, omul este o fiinta complexa. Cu trup, suflet si spirit. Deci - mi se pare normal ca omul sa traiasca toate aceste tipuri de iubire.
    Problema e ca le traieste pe rand, nu pe toate odata.
    Cred ca, daca le-ar trai simultan, atunci, intr-adevar, ar putea muta muntii din loc, numai cu o privire sau cu un gand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. exista implicarea simturilor in toate, dar nu in toate exista intelepciune - intelepciunea, dupa parerea mea, este expresia iubirii depline;
      in primul fel de iubire prioritare sunt simturile, satisfacerea lor; in ultima conteaza omul ca intreg - cu sentimente, emotii, etc

      (eu nu pot sa separ iubirea deplina de intelepciune - mi se pare ca iubirea aduce cu sine intelepciunea si invers).

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Distanţe

Distanţa de la om la animal este mult mai mică decât distanţa de la animal la om, de aceea omul trebuie să străduiască în permanenţă să se ridice la statutul la care natura şi Dumnezeu l-au ridicat.

Chemarea, vocea lăuntrică, conştientul, personalitatea

"Ce anume determină, până la urmă, un om să-şi aleagă calea proprie şi să se ridice deasupra identităţii cu masele, ca deasupra unor vălătuci de ceaţă? Numai nevoia nu poate fi, pentru că nevoi au mulţi şi ei se refugiază cu toţii în convenţii. Decizia morală nu poate fi, pentru că, de regulă, oamenii se decid pentru convenţii. Dar atunci ce anume înclină cumpăna înspre neobişnuit? Este ceea ce se numeşte chemare; un factor iraţional care împinge în mod fatal înspre emanciparea din gregaritate şi din căile ei bătătorite. Adevărata personalitate are întotdeauna chemare şi crede în ea, are pistis faţă de ea, ca faţă de divinitate, deşi, cum ar spune omul obişnuit, nu este vorba decât de simţământul unei chemări individuale." Carl Gustav Jung -  Despre formarea personalităţii

***

"Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii." Antoine de Saint Exupery - Micul prinţ