Îmi doresc să fiu iertată pentru tot răul pe care l-am făcut cu ştiinţă ori fără ştiinţă; mai ales pentru răul făcut cu ştiinţă pe motiv că "nu mi-am dat seama", "n-am ştiut", n-am putut să-mi depăşesc comoditatea ori slăbiciunea; aroganţa ori egoismul; pentru că mi-a fost frică să ies din tipar, pentru că nu am încredere în mine etc. Mă rog pentru iertarea mea şi mintea-mi fuge către ideea de desăvârşire. Îmi doresc să fiu desăvârşită, dar nu desăvârşirea ce şi-o imaginează omul, vreau acea desăvârşire care nu are nimic lumesc în ea, desăvârşirea desăvărşită care mă scoate din lumea aceasta. Mă fascinează ideea unei astfel de desăvârşiri şi-L rog pe Domnul să mă desăvârşească în felul ăsta. După un timp înţeleg că la nivel fundamental sunt desăvârşită. La nivel fundamental toţi oamenii sunt desăvârşiţi. Natura, ori Dumnezeu, ne-au făcut desăvârşiţi. Din punctul Domnului de vedere, omul este perfect - făcut după chipul şi asemănărea Sa, chiar dacă încă nu şi-a...