Îmi doresc să fiu iertată pentru tot răul pe care l-am făcut cu ştiinţă ori fără ştiinţă; mai ales pentru răul făcut cu ştiinţă pe motiv că "nu mi-am dat seama", "n-am ştiut", n-am putut să-mi depăşesc comoditatea ori slăbiciunea; aroganţa ori egoismul; pentru că mi-a fost frică să ies din tipar, pentru că nu am încredere în mine etc.
Mă rog pentru iertarea mea şi mintea-mi fuge către ideea de desăvârşire. Îmi doresc să fiu desăvârşită, dar nu desăvârşirea ce şi-o imaginează omul, vreau acea desăvârşire care nu are nimic lumesc în ea, desăvârşirea desăvărşită care mă scoate din lumea aceasta. Mă fascinează ideea unei astfel de desăvârşiri şi-L rog pe Domnul să mă desăvârşească în felul ăsta.
După un timp înţeleg că la nivel fundamental sunt desăvârşită. La nivel fundamental toţi oamenii sunt desăvârşiţi. Natura, ori Dumnezeu, ne-au făcut desăvârşiţi.
Din punctul Domnului de vedere, omul este perfect - făcut după chipul şi asemănărea Sa, chiar dacă încă nu şi-a descoperit acest chip, încă nu ştie ce-l aseamănă cu Domnul.
Din punctul naturii de vedere, omul este o reuşită, chiar şi cel care nu are carieră, conturi, funcţii.
Atât pentru natură, cât şi pentru Domnul, contează doar în ce măsură, prin viaţa sa, omul reuşeşte să-şi actualizeze conştient potenţialul cu care a fost înzestrat. Și mai contează măsura în care omul, prin tot ceea ce face, reuşeşte să rămână conectat ori să se conecteze la legea vieţii ca întreg.
Ceea ce nu-i "desăvârşit" în mine, ori în ceilalţi, este umbra - suma aspectelor întunecate ale personalităţii noastre. Umbra este produsul tuturor experienţelor negative trăite de noi în copilărie, chiar de la începutul vieţii. Excesul de sentimente traumatizante, contradictorii, ofensatoare cărora, copii fiind, nu am ştiut să le facem faţă, peste care nu am fost ajutaţi şi nici învăţaţi să trecem, se condensează într-un nucleu informaţional cu o amprentă emoţional afectivă nu foarte clar definită, dar foarte activă, care mai târziu va fi sursa reacţiilor şi a trăsăturilor noastre negative de caracter, izvorul nedesăvârşirii noastre. Pentru existenţa acestui nucleu nu putem fi făcuţi responsabili, dar suntem responsabili dacă, pe măsură ce creştem, de-a lungul vieţii noastre, îl lăsăm să lucreze în voie căci, procedând astfel, nu numai că ajutăm umbrei să crească şi să se condenseze până la solidificare în jurul divinului din noi, dar contribuim la formarea şi condensarea altor umbre.
Avid culegător de informaţii, creierul înregistrează integral (imagine, sunet, emoţie) fiecare experienţă prin care trece individul încă de la începutul vieţii sale. Mai mult, el înregistrează evenimente de a căror derulare nu suntem conştienţi pe moment. Înregistrările nu se fac de-a valma, sunt arhivate în funcţie de încărcătura lor informaţională şi afectiv-emoţională. Astfel, arhiva psihică personală (inconştientul personal) se structurează în timp, pe capitole distincte, unele având încărcătură pozitivă, altele negativă ori neutră. Între capitolele cu acelaşi fel de încărcătură se stabilesc conexiuni morfofuncţionale, astfel că, sub acţiunea unui stimul psihic şi în funcţie de intensitatea acestuia, poate să fie activat unul sau mai multe capitole simultan în principal prin componenta lor afectiv-emoţională. Această componentă, odată activată, pare a avea capacitatea de a eclipsa conştientul fie total, fie parţial. În prima situaţie, când conştientul pare că este eclipsat total, comportamentul pare să fie determinat, indus, de încărcătura afectiv-emoţională a conţinutului activat. În cealaltă situaţie, conştientul este doar bruiat, fiind afectată dispoziţia în care se află persoana respectivă. Evident că şi în această situaţie poate să fie afectat comportamentul, dar acesta nu mai scapă de sub controlul conştientului, acesta putând chiar să elimine bruiajul dacă se opreşte să vadă ce se întâmplă.
Partea cea mai neplăcută cu această arhivă informaţională-afectiv-emoţională este aceea că ea influenţează starea de sănătate deoarece interferă cu activitatea fiziologică, înregistrările cu încărcătură informaţională şi energetico-emoţională pozitivă având o influenţă benefică, cele cu încărcătură negativă una perturbatoare.
Şi nu numai atât, această arhivă este sursa karmei noastre, creatoarea destinului, a vieţii de fiecare zi.
Fiecare om poate să înveţe să recunoască amprenta energetică a diferitelor conţinuturi informaţionale-afectiv-emoţionale ale minţii sale. Simţindu-le cum intră în activitate, conştientizându-le, aflând ce sunt şi de unde vin, integrându-le deci intelectual şi emoţional, omul le dezamorsează, desăvârşindu-se. Ascunzându-le sub o mască frumoasă, acestea îi vor sabota viaţa.
Mă rog pentru iertarea mea şi mintea-mi fuge către ideea de desăvârşire. Îmi doresc să fiu desăvârşită, dar nu desăvârşirea ce şi-o imaginează omul, vreau acea desăvârşire care nu are nimic lumesc în ea, desăvârşirea desăvărşită care mă scoate din lumea aceasta. Mă fascinează ideea unei astfel de desăvârşiri şi-L rog pe Domnul să mă desăvârşească în felul ăsta.
După un timp înţeleg că la nivel fundamental sunt desăvârşită. La nivel fundamental toţi oamenii sunt desăvârşiţi. Natura, ori Dumnezeu, ne-au făcut desăvârşiţi.
Din punctul Domnului de vedere, omul este perfect - făcut după chipul şi asemănărea Sa, chiar dacă încă nu şi-a descoperit acest chip, încă nu ştie ce-l aseamănă cu Domnul.
Din punctul naturii de vedere, omul este o reuşită, chiar şi cel care nu are carieră, conturi, funcţii.
Atât pentru natură, cât şi pentru Domnul, contează doar în ce măsură, prin viaţa sa, omul reuşeşte să-şi actualizeze conştient potenţialul cu care a fost înzestrat. Și mai contează măsura în care omul, prin tot ceea ce face, reuşeşte să rămână conectat ori să se conecteze la legea vieţii ca întreg.
Ceea ce nu-i "desăvârşit" în mine, ori în ceilalţi, este umbra - suma aspectelor întunecate ale personalităţii noastre. Umbra este produsul tuturor experienţelor negative trăite de noi în copilărie, chiar de la începutul vieţii. Excesul de sentimente traumatizante, contradictorii, ofensatoare cărora, copii fiind, nu am ştiut să le facem faţă, peste care nu am fost ajutaţi şi nici învăţaţi să trecem, se condensează într-un nucleu informaţional cu o amprentă emoţional afectivă nu foarte clar definită, dar foarte activă, care mai târziu va fi sursa reacţiilor şi a trăsăturilor noastre negative de caracter, izvorul nedesăvârşirii noastre. Pentru existenţa acestui nucleu nu putem fi făcuţi responsabili, dar suntem responsabili dacă, pe măsură ce creştem, de-a lungul vieţii noastre, îl lăsăm să lucreze în voie căci, procedând astfel, nu numai că ajutăm umbrei să crească şi să se condenseze până la solidificare în jurul divinului din noi, dar contribuim la formarea şi condensarea altor umbre.
Avid culegător de informaţii, creierul înregistrează integral (imagine, sunet, emoţie) fiecare experienţă prin care trece individul încă de la începutul vieţii sale. Mai mult, el înregistrează evenimente de a căror derulare nu suntem conştienţi pe moment. Înregistrările nu se fac de-a valma, sunt arhivate în funcţie de încărcătura lor informaţională şi afectiv-emoţională. Astfel, arhiva psihică personală (inconştientul personal) se structurează în timp, pe capitole distincte, unele având încărcătură pozitivă, altele negativă ori neutră. Între capitolele cu acelaşi fel de încărcătură se stabilesc conexiuni morfofuncţionale, astfel că, sub acţiunea unui stimul psihic şi în funcţie de intensitatea acestuia, poate să fie activat unul sau mai multe capitole simultan în principal prin componenta lor afectiv-emoţională. Această componentă, odată activată, pare a avea capacitatea de a eclipsa conştientul fie total, fie parţial. În prima situaţie, când conştientul pare că este eclipsat total, comportamentul pare să fie determinat, indus, de încărcătura afectiv-emoţională a conţinutului activat. În cealaltă situaţie, conştientul este doar bruiat, fiind afectată dispoziţia în care se află persoana respectivă. Evident că şi în această situaţie poate să fie afectat comportamentul, dar acesta nu mai scapă de sub controlul conştientului, acesta putând chiar să elimine bruiajul dacă se opreşte să vadă ce se întâmplă.
Partea cea mai neplăcută cu această arhivă informaţională-afectiv-emoţională este aceea că ea influenţează starea de sănătate deoarece interferă cu activitatea fiziologică, înregistrările cu încărcătură informaţională şi energetico-emoţională pozitivă având o influenţă benefică, cele cu încărcătură negativă una perturbatoare.
Şi nu numai atât, această arhivă este sursa karmei noastre, creatoarea destinului, a vieţii de fiecare zi.
Fiecare om poate să înveţe să recunoască amprenta energetică a diferitelor conţinuturi informaţionale-afectiv-emoţionale ale minţii sale. Simţindu-le cum intră în activitate, conştientizându-le, aflând ce sunt şi de unde vin, integrându-le deci intelectual şi emoţional, omul le dezamorsează, desăvârşindu-se. Ascunzându-le sub o mască frumoasă, acestea îi vor sabota viaţa.
Comentarii
Trimiteți un comentariu