feministe & misogini

Ieşirea din matrix este evadarea către interior, către împărăţia cerurilor din tine. Lucrul acesta a devenit evident pentru mine astăzi când, pentru a nu ştiu câta oară, am conştientizat şi simţit profunda lipsă de sens care animă realitatea exterioară. Sensul îl găseşti doar în interior.

să cântăreşti între o bârfă sau alta, între o calomnie sau alta, între o aparenţă sau alta; să nu încerci niciodată să mergi dincolo de aparenţe; să-ţi investeşti energia în producerea de aparenţe, să te lupţi pentru ele, să crezi în ele ...

Îmi doresc să fiu iertată pentru tot răul pe care l-am făcut cu ştiinţă ori fără ştiinţă;  mai ales pentru răul făcut cu ştiinţă pe motiv că "nu mi-am dat seama", "n-am ştiut", n-am putut să-mi depăşesc comoditatea ori slăbiciunea;  aroganţa ori egoismul; pentru că mi-a fost frică să ies din tipar, pentru că nu am încredere în mine etc. Mă rog pentru iertarea mea şi mintea-mi fuge către ideea de desăvârşire. Îmi doresc să fiu desăvârşită, dar nu desăvârşirea ce şi-o imaginează omul, vreau acea desăvârşire care nu are nimic lumesc în ea, desăvârşirea desăvărşită care mă scoate din lumea aceasta. Mă fascinează ideea unei astfel de desăvârşiri şi-L rog pe Domnul să mă desăvârşească în felul ăsta. După un timp înţeleg că la nivel fundamental sunt desăvârşită. La nivel fundamental toţi oamenii sunt desăvârşiţi. Natura, ori Dumnezeu, ne-au făcut desăvârşiţi. Din punctul Domnului de vedere, omul este perfect - făcut după chipul şi asemănărea Sa, chiar dacă încă nu şi-a...

"Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii." Antoine de Saint Exupery - Micul prinţ

Există o "iubire" trăită cu simţurile - aceasta-i ca o împreunare între două dobitoace; din ea se nasc: promiscuitatea, perversiunile, deviaţiile, incestul, violul. Există  o iubire trăită cu mintea - este iubirea posesivă; din ea se nasc îngrădirile, condiţionările, geloziile; aduce frustrări, crează culpabilităţi, senzaţia de sufocare, necesitatea evadării. Există o iubire trăită cu inima - este iubirea oarbă, nebuloasă, necontrolată, a gesturilor nebuneşti. Există o iubire trăită cu mintea în inimă - este o iubire aşezată, temeinică, iertătoare, ocrotitoare, care sprijină, nu părăseşte niciodată. Aduce cu sine bucurie stabilă şi înţelepciune; ea bucură sufletul din care izvorăşte dar şi sufletul celui care gustă din ea. Primele trei iubiri demolează omul, cea de-a patra îl zideşte.

A fi sincer cu tine însuți  nu înseamnă a admite formal lucruri mai puțin plăcute despre tine. Adevărata sinceritatea cu tine însuți scoate la lumina conștientului acele energii și condiționări care generează în tine lucruri mai puțin plăcute. Asupra acestora trebuie să veghezi, căci altfel ele pun stăpânire pe conștientul tău, transformându-l în instrumentul lor. Nu trebuie să te lupți cu ele, veghează-le doar! Vezi-le doar și vei constata, după un timp, că nu mai au nici o forță asupra ta!

Vrei să pleci ... să rişti ... să cazi, să te ridici, să speri? Vrei să te rătăceşti, să fii dezamăgit, să suferi, să cauţi, să descoperi, să te încurajezi, să renunţi să mai cauţi, să nu mai doreşti? Şi sufletul vrea. Şi uită ce-a vrut. Se supără, se revoltă. Adoarme plângând şi uită de el. Se-ntâlneşte câteodată cu Neîntâlnitul ... în coincidenţe, în iubire, în intuiţii.  Dar nu-l recunoaşte şi crede că-i singur, săracul de el. 

Destinul omului este dirijat în aşa fel încât profitul pentru spirit să fie maxim.

Amadeus. Geniul şi mediocritatea. Geniul trăind în harul său divin ... mediocritatea trăind în ego; Geniul dăruindu-se harului ... mediocritatea cerând pentru satisfacţia egoului; De ce Domnul n-a binecuvântat mediocritatea cu har? Pentru că la har ajungi doar părăsindu-ţi egoul. Harul era acolo. Mediocritatea trebuia doar să părăsească egoul pentru a se dărui harului.

"Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care  voi trimite foamete pe pământ; nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului." Amos 8.11

Omul incapabil să "integreze" ce se naşte în mintea lui va sfârşi prin a fi controlat de ceea ce se naşte în mintea lui.

Cea mai limpede explicaţie a "sacralizării" o găsim în Cartea înţelepciunii lui Solomon. Acolo, în capitolele 14 - 15, ni se explică cum, prin acordarea de atenţie, grijă, respect unui obiect oarecare, noi facem ca acel obiect să devină sacru pentru noi. Nu contează ce obiect! O pictură, o poză, o bucată de lemn cioplită frumos, nişte lut, cum este exemplificat în Biblie; o sticlă de coca-cola cum zice J. Khrisnamurti; un vibrator, un pantof, un instrument muzical, etc - orice obiect poate fi sacralizat. A sacraliza un obiect în felul acesta înseamnă a învesti obiectul respectiv cu puteri asupra ta: puterea de a-ţi crea condiţionări, sentimente de datorie, de culpabilitate, de a genera superstiţii, chiar aşteptări legate de el - evident aşteptări deşarte, căci cum ar putea obiectul să-ţi satisfacă vreo cerere? Ce-i mai logic? Să venerăm o icoană, un altar, o construcţie făcută de mâna omului, ori să venerăm ceea ce însuşi Dumnezeu a făcut - templul nostru interior, împărăţia...

"Ce anume determină, până la urmă, un om să-şi aleagă calea proprie şi să se ridice deasupra identităţii cu masele, ca deasupra unor vălătuci de ceaţă? Numai nevoia nu poate fi, pentru că nevoi au mulţi şi ei se refugiază cu toţii în convenţii. Decizia morală nu poate fi, pentru că, de regulă, oamenii se decid pentru convenţii. Dar atunci ce anume înclină cumpăna înspre neobişnuit? Este ceea ce se numeşte chemare; un factor iraţional care împinge în mod fatal înspre emanciparea din gregaritate şi din căile ei bătătorite. Adevărata personalitate are întotdeauna chemare şi crede în ea, are pistis faţă de ea, ca faţă de divinitate, deşi, cum ar spune omul obişnuit, nu este vorba decât de simţământul unei chemări individuale." Carl Gustav Jung -  Despre formarea personalităţii

E superior nu acela care crede că n-are defecte/vicii/păcate, ci acela care poate să şi le vadă. Şi are mai multă linişte acela care poate să-şi recunoască defectele decât acela care-i mereu nevoit să mintă pentru ele. Dacă vrei să scapi de defecte, pune-le, de câte ori se arată, sub lupa conştientului tău. Atât!  Nu te lupta cu ele!  Priveşte-le fără patimă! Le vei goli de energie.