feministe & misogini

Destinul omului este dirijat în aşa fel încât profitul pentru spirit să fie maxim.

Amadeus. Geniul şi mediocritatea. Geniul trăind în harul său divin ... mediocritatea trăind în ego; Geniul dăruindu-se harului ... mediocritatea cerând pentru satisfacţia egoului; De ce Domnul n-a binecuvântat mediocritatea cu har? Pentru că la har ajungi doar părăsindu-ţi egoul. Harul era acolo. Mediocritatea trebuia doar să părăsească egoul pentru a se dărui harului.

"Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care  voi trimite foamete pe pământ; nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului." Amos 8.11

Omul incapabil să "integreze" ce se naşte în mintea lui va sfârşi prin a fi controlat de ceea ce se naşte în mintea lui.

Cea mai limpede explicaţie a "sacralizării" o găsim în Cartea înţelepciunii lui Solomon. Acolo, în capitolele 14 - 15, ni se explică cum, prin acordarea de atenţie, grijă, respect unui obiect oarecare, noi facem ca acel obiect să devină sacru pentru noi. Nu contează ce obiect! O pictură, o poză, o bucată de lemn cioplită frumos, nişte lut, cum este exemplificat în Biblie; o sticlă de coca-cola cum zice J. Khrisnamurti; un vibrator, un pantof, un instrument muzical, etc - orice obiect poate fi sacralizat. A sacraliza un obiect în felul acesta înseamnă a învesti obiectul respectiv cu puteri asupra ta: puterea de a-ţi crea condiţionări, sentimente de datorie, de culpabilitate, de a genera superstiţii, chiar aşteptări legate de el - evident aşteptări deşarte, căci cum ar putea obiectul să-ţi satisfacă vreo cerere? Ce-i mai logic? Să venerăm o icoană, un altar, o construcţie făcută de mâna omului, ori să venerăm ceea ce însuşi Dumnezeu a făcut - templul nostru interior, împărăţia...

"Ce anume determină, până la urmă, un om să-şi aleagă calea proprie şi să se ridice deasupra identităţii cu masele, ca deasupra unor vălătuci de ceaţă? Numai nevoia nu poate fi, pentru că nevoi au mulţi şi ei se refugiază cu toţii în convenţii. Decizia morală nu poate fi, pentru că, de regulă, oamenii se decid pentru convenţii. Dar atunci ce anume înclină cumpăna înspre neobişnuit? Este ceea ce se numeşte chemare; un factor iraţional care împinge în mod fatal înspre emanciparea din gregaritate şi din căile ei bătătorite. Adevărata personalitate are întotdeauna chemare şi crede în ea, are pistis faţă de ea, ca faţă de divinitate, deşi, cum ar spune omul obişnuit, nu este vorba decât de simţământul unei chemări individuale." Carl Gustav Jung -  Despre formarea personalităţii