Cea mai limpede explicaţie a "sacralizării" o găsim în Cartea înţelepciunii lui Solomon. Acolo, în capitolele 14 - 15, ni se explică cum, prin acordarea de atenţie, grijă, respect unui obiect oarecare, noi facem ca acel obiect să devină sacru pentru noi. Nu contează ce obiect! O pictură, o poză, o bucată de lemn cioplită frumos, nişte lut, cum este exemplificat în Biblie; o sticlă de coca-cola cum zice J. Khrisnamurti; un vibrator, un pantof, un instrument muzical, etc - orice obiect poate fi sacralizat. A sacraliza un obiect în felul acesta înseamnă a învesti obiectul respectiv cu puteri asupra ta: puterea de a-ţi crea condiţionări, sentimente de datorie, de culpabilitate, de a genera superstiţii, chiar aşteptări legate de el - evident aşteptări deşarte, căci cum ar putea obiectul să-ţi satisfacă vreo cerere?
Ce-i mai logic? Să venerăm o icoană, un altar, o construcţie făcută de mâna omului, ori să venerăm ceea ce însuşi Dumnezeu a făcut - templul nostru interior, împărăţia cerurilor din noi?
Venerând împărăţia cerurilor din noi, ea va deveni sacră pentru noi. Sacralizând-o, noi o înviem pentru noi, îi actualizăm puterea, şi parcă-i mai lesne de crezut că de la ea putem să aştetăm minuni mai mari decât de la un obiect.
Ce-i mai logic? Să venerăm o icoană, un altar, o construcţie făcută de mâna omului, ori să venerăm ceea ce însuşi Dumnezeu a făcut - templul nostru interior, împărăţia cerurilor din noi?
Venerând împărăţia cerurilor din noi, ea va deveni sacră pentru noi. Sacralizând-o, noi o înviem pentru noi, îi actualizăm puterea, şi parcă-i mai lesne de crezut că de la ea putem să aştetăm minuni mai mari decât de la un obiect.
Comentarii
Trimiteți un comentariu