feministe & misogini

Atunci când te simţi rătăcit, neputincios, fără ieşire, rupe-ţi mintea de la toate problemele şi îndreaptăţi-o către ceva plăcut, care îţi absoarbe întreaga fiinţă. Îţi vor dispărea toate neliniştile, toate temerile şi chiar simptomele fizice  asociate acestor probleme. Te vei simţi relaxat şi foarte ... viu, treaz, puternic. Să ştii că, fără nici o îndoială, te afli atunci pe un nivel de conştiinţă superior. Acel nivel nu numai că îţi schimbă starea de spirit, dar îţi permite să priveşti la preocupările şi problemele tale dintr-o altă perspectivă. În general o perspectivă mai cuprinzătoare, deci mai realistă, superioară, atestată ca atare de o convingere interioară pe care nu o poţi nega, dar nici explica. La o astfel de perspectivă nu poţi să ai acces în momentele în care te simţi presat şi hăituit din toate părţile. Totuşi ea se pierde după un timp şi te lasă în seama vechilor obşnuinţe psihice cu consecinţele lor nefaste asupra vieţii tale.  Nu este neapărat necesar să...

"There are only four questions of value in life: What is sacred?  Of what is the spirit made? What is worth living for, and what is worth dying for?  The answer to each is the same:Only Love." -  Johnny Deep, în Don Juan DeMarco 

Sunt foarte mulţi aceia care nu sesizează nici o diferenţă între starea de conştienţă din timpul unei reprize de bârfă  şi starea de conştienţă din timpul în care omul se înfrânează să bârfească, spre exemplu. Cele două stări diferă esenţial din punct de vedere calitativ.  În momentul în care  emitem o bârfă, critică, ironie, vulgaritate, răutate de orice fel,  dăm curs unei pulsiuni sau energii venite din inconştientul nostru. Astfel, conştienţa din timpul bârfei este o conştienţă pasivă, care lasă energia unei pulsiuni inconştiente să iasă la suprafaţă aşa cum este ea. În momentul în care alegem să ne abţinem de la actul de a bârfi, critica, ironiza, etc., în chiar momentul acela, conştientul nostru devine activ. A cântări este un exerciţiu al conştientului nostru. Dacă ne exersăm adevărata conştienţă de fiecare dată când spunem sau facem ceva, aceasta se va dezvolta şi se va extinde spre teritoriile psihice care se află încă sub sfera de influenţă a întuneca...

A te lăsa în seama pilotului automat înseamnă a lăsa energiile inconştientului să se exprime liber, sau aproape liber, în realitatea exterioară. Majoritatea oamenilor cam asta fac în stare de veghe: lasă energiile inconştientului să iasă la suprafaţă şi se exprime liber, aproape nefiltrate, în realitatea lor exterioară. Starea de veghe le este dominată de acest flux al energiilor inconştientului către lumea exterioară. Conştientul lor se confundă cu acest flux şi se identifică cu el. Despre un astfel de conştient se poate spune că este un conştient pasiv, care doarme.    Uneori conştientul "scapă" din identificare şi asistă ca martor la derularea fluxului energiilor inconştiente. Acesta este un conştient care începe să se trezească . Văzând fluxul energiilor venite din inconştient, el poate să le cunoască. Cunoscându-le, conştientul se eliberează de sub puterea lor de seducţie, restabilind o ierarhie firească în dimensiunea spirituală. Inconştientul este, prin natura lu...

În cea mai mare parte a timpului, comportamentul ne este determinat şi condus de activitatea automată a inconştientului şi a subconştientului şi prea puţin de raţiuni conştiente, coerente, ori de liberul arbitru. Din această cauză se poate spune  că trăim, în general, pe pilot automat. Pilotul automat are la bază un set de programe genetice care determină şi modulează activitatea fiziologică, biochimică, dar şi comportamentul şi activitatea psihică. Aceste programe sunt activate, actualizate şi ajustate în primii ani ai copilăriei în funcţie de mediul socio-cultural în care creşte şi se dezvoltă copilul. Pe măsură ce copilul creşte, ele îşi consolidează particulariltăţile, devenind adevărate scenarii de viaţă care se derulează automat până la moarte. Pilotul automat îşi are propria logică, reglată hormonal, care ascultă de interesul genelor în virtutea cărora există şi funcţionează. Raţiunile sale sunt subiective şi egoiste, urmărind propriul succes în lupta pentru existenţă, ...

E mai greu să nu iubeşti în loc să iubeşti; mai greu să nu ierţi în loc să ierţi; mai greu să nu ai curaj, mai greu să nu ai cuvant ... E mai greu să ţii în viaţă un ego în loc să-l laşi să moară. Când moare un ego, un dumnezeu  se naşte.

Dumnezeul din fiecare trăieşte prin fiecare experienţa pe care fiecare i-o oferă prin identificare! Prin fiecare identificare cu ceva noi oferim divinului din noi experienţa acelui ceva. Prin identificare, divinul din noi poate să trăiască experienţa egoului ori a lipsei egoului, a iubirii ori a lipsei iubirii, a virtuţii ori a promiscuităţii, a binelui ori a răului, a curajului sau a laşităţii, a sincerităţii sau a minciunii, etc.

Identificarea totală dă realitate, face să pară real şi autentic conţinutul minţii cu care te identifici. Ceea ce ţi se pare atât de real nu e de fapt decât o iluzie, n-ar exista dacă tu nu te-ai identifica total cu acel continut. Poţi să rămâi în acea realitate câtă vreme doreşti, dar realitatea aceea interferă cu realitatea altuia şi a altuia, şi a altuia ... Poţi, de asemenea, să alegi să te identifici cu alt conţinut, schimbându-ţi astfel realitatea. În momentul în care încetezi să te mai identifici cu ceva, rămâi în sursa ta.

Frica, ruşinea, culpabilitatea, lăcomia, etc. sunt stări interioare, un fel de spaţii psihice în care am înghesuit de-a lungul timpului tot felul de experienţe-imagini asociate cu emoţii. Cu cât am înghesuit mai mult într-un spaţiu, cu atât emoţia asociată spaţiului respectiv devine mai consistentă. Totalitatea acestor spaţii psihice formează realitatea egoului nostru.  Când ţi-e frică, conştientul tău s-a identificat total cu conţinutul unui spaţiu psihic. Când ţi-e ruşine, conştientul s-a identificat total cu conţinutul altui spaţiu. Când simţi frustrare, conştientul s-a identificat total cu alt conţinut. Conştientul poate să fie martorul unui conţinut emoţional dintr-un spaţiu psihic sau se poate identifica total cu acel conţinut.  Starea de identificare este o înlănţuire a divinului de către ne-divin.  Identificarea este înlesnită de emoţii, sentimente, neştiinţă.

Să trăieşti ştiind că ai o stea. Şă trăieşti crezând în ea. Nu crede în destinul comun al omenirii, al poporului, al vreunei comunităti. Doar cei care cred în destinul comun împărtăşesc destinul comun.  Nu te lăsa copleşit de ce se întâmplă în jurul tău! Steaua ta poate să învingă destinul comun. 

Distanţa de la om la animal este mult mai mică decât distanţa de la animal la om, de aceea omul trebuie să străduiască în permanenţă să se ridice la statutul la care natura şi Dumnezeu l-au ridicat.

...e o iubire mare...

Singurul efort pe care Domnul l-a cerut omului -după căderea din rai- este efortul cunoaşterii. De ce? Cunoaşterea risipeşte îndoieli, emoţii, intenţii şi acţiuni greşite, dăunătoare; risipeşte dogme fanteziste, superstiţii care limitează, etc. Ea este eliberatoare în cel mai înalt grad. Nu este nimic peste puterile omului în căutarea cunoaşterii, nimic nerealist, nimic nebunesc. Să suferi bâjbâind în întunericul necunoaşterii nu are nimic măreţ, virtuos, divin în sine. Virtuos şi măreţ e doar efortul pe care trebuie să-l faci pentru a te ridica din acest întuneric. Abia prin acest efort omul se ridică la statutul de om şi abia de aici încolo el poate să devină divin, asemeni Domnului său. Darul cunoaşterii este unul care se obţine greu şi se pierde uşor. Cunoaşterea moare repede dacă n-ai grijă de ea. Ea este vie doar pentru conştient şi este menţinută vie printr-o permanentă  trăire conştientă a sa.

Adevărata muncă, singura care contează, este cea care conduce la cunoaşterea de sine. autenticul curaj - cel prin care ţinteşti spre înălţimile spiritului; autentica voinţă - cea care te împinge înainte pe calea adevărului; autentica iubire - cea care te îndeamnă să-i vezi pe toţi oamenii asemeni ţie: temple divine; autenticul adevăr - cel prin care descoperi cine eşti; autentica dreptate - cea care se face pentru dumnezeul din tine şi nu pentru egoul tău; autentica hrană - cea care hrăneşte dumnezeul din tine; autentica renuntare - cea care slăbeşte egoul; autentica modestie - cea care vine după dezlegarea de ego; autentica înţelepciune - cea prin care cunoşti şi recunoşti adevărul; autentica binefacere - cea prin care îl ajuţi pe cel de lângă tine să se descopere pe sine.

"Mizeria vieţii omeneşti nu se datorează unei pedepse divine, nici vreunui păcat originar, ci ignoranţei . Şi nu oricărei ignoranţe, ci doar aceleia asupra adevăratei naturi a spiritului, ignoranţa care ne face să confundăm spiritul cu experienţa psihomentală şi să atribuim calităţi şi predicate principiului etern şi autonom care este spiritul; pe scurt, o ignoranţă de ordin metafizic. Este firesc prin urmare ca ea să fie suprimată de către o cunoaştere metafizică." Mircea Eliade, Patanjali şi Yoga

"Am refuzat categoric să-i consider pe suprarealişti drept un grup literar şi artistic ca oricare altul. Consideram că sunt capabili să elibereze omul de tirania "lumii practice raţionale. Aveam să devin un Nietzsche al iraţionalului. Eu, raţionalistul înrăit, eram singurul care ştia ce vrea: n-aveam să mă las îngenuncheat de iraţional de dragul iraţionalului, de iraţionalul narcisiac şi receptiv aşa cum îl practicau ceilalţi, ci, dimpotrivă, aveam să dau marea bătălie pentru "cucerirea iraţionalului". În vremea asta amicii mei puteau să se lase pradă iraţionalului cedând, ca atâţia alţii, inclusiv Nietzsche, în faţa acestei slăbiciuni romantice." Salvador Dali

Există lucruri pe care le cred despre mine ... şi aş vrea să nu le cred. Există lucruri pe care nu le cred şi aş vrea să le cred. Le iau pe cele pe care aş vrea să le cred şi le suprapun peste convingerea cu care cred ce nu aş vrea să cred. Perplexitate. Mintea nu înţelege ce vreau de la ea. Mă pierd de mine ... de minte. Mă simt îmbrăţişată din interior ... de un extaz, care se scurge din mine prin palme şi prin tălpi. Sărută-mi mijlocul palmelor, ca buzele tale să simtă orgasmul lor! Sărută-mi mijlocul tălpilor, ca extazul să treacă prin tine! O frunză-şi tremură umbra pe tavan. E noapte. Şi vântul mă face să cred că-i toamnă.

"Chiar a doua zi după prima mea lectură din "Aşa grăit-a Zarathustra" îmi făcusem deja o idee asupra lui Nietzsche. Era o fiinţă slabă, care nu avusese tăria să nu înnebunească. Din aceste reflecţii s-a născut şi prima mea deviză, care avea să devină tema vieţii mele: "Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun!" În trei zile l-am asimilat pe Nietzsche. Odată încheiat acest dejun sălbatic, nu mi-a mai rămas decât un singur oscior de ronţăit din personalitatea filozofului: mustăţile! Federico Garcia Lorca, fascinat de mustaţa lui Hitler, avea să proclame mai târziu că mustaţa reprezintă constanta tragică a chipului bărbătesc". Or eu, până şi prin mustăţi aveam să-l întrec pe Nietzsche! Ale mele nu vor fi aşa de deprimate, de catastrofice, aşa de copleşite de muzica wagneriană şi de ceţuri. Nu! Vor fi subţiri, imperialiste, ultraraţionaliste şi vor ţinti către cer, ca misticismul vertical, ca sindicatele verticale spaniole". Sal...

"În fiecare zi experimentez la trezire o plăcere supremă, pe care abia azi am descoperit-o: plăcerea de a fi Salvador Dali. Mă întreb fermecat ce minuni va mai face azi acest Salvador Dali. Cu fiecare zi, mi-e tot mai greu să pricep cum pot trăii alţii fără să fie Gala ori Salvador Dali." Salvador Dali - Jurnalul unui geniu

De câte ori te simţi urmărit de neşansă, neputinţă, neiubire, nenoroc şi alte ne-uri, întreabă-te cum e perfecţiunea! Descoperă alchimia perfecţiunii! Efortul descoperirii este chiar leacul de care ai nevoie pentru ceea ce te urmăreşte. Scormonirea minţii în căutarea perfecţiunii! Dacă ar fi să-i punem un nume, s-ar numi conştientizarea perfecţiunii!

"Aproape întotdeauna greşelile au ceva sacru. De aceea, nu încerca nicicând să le îndrepţi. Dimpotrivă, conştientizează-le, înţelege-le până la capăt. Ai să le poţi apoi sublima. Preocupările geometrice tind spre utopie şi influenţează negativ erecţia.De altfel este ştiut că toţi geometrii sunt extrem de puţin excitabili." Salvador Dali - Jurnalul unui geniu.

somatizează dorinţa împlinită!

Dacă aş spune oamenilor că, în chiar acest moment, există în ei o conştienţă superioară celei cu care sunt obişnuiţi, câţi s-ar îngrămădi să o caute?

... Dumnezeu este şi, în acelaşi timp, nu este Dumnezeu; El poate şi, în acelaşi timp, nu poate să fie Dumnezeu; El ştie şi, în acelaşi timp, nu ştie aceasta; Viaţa este, până la urmă, un joc divin, acela de a fi sau a nu fi Dumnezeu.

Acţionăm din ambiţie, din lăcomie, din invidie, ori dintr-un profund sentiment de culpabilitate, ori din frică. Cel mai ades o facem de nevoie. Destinele noastre germinează, cresc şi se dezvoltă în acest teren otrăvit şi otrăvitor. Ne mirăm atunci de suferinţă, greutăţi, piedici? Fără ambiţii, fără ranchiună, fără frică ... Din această renunţare se naşte pacea interioară. Lasă destinul să înceapă crească din această linişte! Abia atunci viaţa va fi ceea ce este dat să fie, o curgere şi o celebrare a existenţei în sine.